SERVINT SRL

SERVINT SRL
SERVINT SRL
ADRESĂ nr. 37/B , Chichis

Despre noi

Tâmplărie aluminiu şi PVC cu geam termopan, Uşi și ferestre din PVC, Uşi și ferestre din aluminiu, Rulouri exterioare, Tehnica de umbrire.
​Compania noastră se ocupă de fabricarea tâmplăriilor încă din anul 2004. Cea mai mare parte a producţiei este din PVC, cantitatea mai mică o constituie lucrările de aluminiu. În prezent folosim mai multe tipuri de profile şi de feronerii pentru a avea o gamă mai largă de ofertă.

Un plus oferit de noi

Seriozitate, credibilitate, conştiinciozitate. Menţinem în permanenţă contactul cu clienţii, de la ofertare pînă la montaj, şi chiar dincolo de montaj. Încercăm să furnizăm informaţii complete, şi oferim clientului posibilitatea de a alege conştient. După măsurătoare menţinem preţurile stabilite chiar şi cînd au avut loc între timp schimbări de preţuri la materiile prime. Menţinem 100% data montajului stabilit împreună cu clientul, cu o zi înainte chiar mai sunăm încă odată. În 2010 am avut numai o amînare, în 2011 niciuna! După instalare, de asemenea, clienţii sunt resunaţi de mai multe ori, problemele raportate le rezolvăm cît mai repede posibil, totodată încercăm să eliminăm aceleaşi greşeli în viitor.

Informații de contact

Adresă

nr. 37/B

Chichis, Covasna

Cod poștal: 527075

Romania

Fax

0267-352423

Persoană de contact

Bartok Árpád

0745-259853

Trimite un mesaj

Formularul de contact va fi funcțional în curând.