PRIMĂRIA PEŞTIŞANI
Despre noi
Comuna Peștișani se află în județul Gorj, regiunea Oltenia, România, și cuprinde șapte sate: Boroșteni, Brădiceni, Frâncești, Gureni, Hobița, Peștișani și Seuca.
Un element deosebit al comunei este satul Hobița, cunoscut pe plan internațional ca locul de naștere al marelui sculptor Constantin Brâncuși.
Localitatea este poziționată la aproximativ 20 km vest de Târgu Jiu, pe drumul național DN67D, la poalele Munților Carpați, mai exact în Subcarpații Getici, pe malul râului Bistrița. Climatul are influențe mediteraneene, iar altitudinea variază între 200 m în sud și aproape 2.000 m în nord, atingând Vârful Oslea (1.946 m), cel mai înalt punct al Munților Vâlcan.
Peștișani este recunoscută ca stațiune turistică de interes local datorită frumuseții naturale și patrimoniului său cultural. Conform recensământului din 2021, comuna avea o populație de 3.535 locuitori, majoritatea covârșitoare fiind de etnie română.
Comuna are o istorie bogată, fiind menționată pentru prima dată într-un document din 5 august 1451, iar teritoriile sale sunt amintite în acte încă din 1385. Vestigii romane și artefacte preistorice (figurine de ceramică, monede din secolele I-II) au fost descoperite în satele componente. Pe teritoriul localității Boroșteni se află Peștera Cioarei, cel mai vechi habitat paleolitic descoperit în România, locuit de omul de Neanderthal acum peste 50.000 de ani.
Prin aceste caracteristici, Peștișani se remarcă drept un important punct cultural, istoric și turistic al județului Gorj.
Date demografice și geografice
Localități în administrație
Peştişani, Brădiceni, Frânceşti, Boroşteni, Gureni, Hobiţa, Seuca
Așezarea geografică
Teritoriul administrativ al comunei Peştişani este situat în zona de nord a judeţului Gorj, pe direcţia drumului naţional (DN 67D) Târgu Jiu- Baia de Aramă (judeţul Mehedinţi) şi se învecinează:
- la nord cu oraşul Uricani - judeţul Hunedoara
- la sud cu comunele Băleşti şi Teleşti
- la est cu comunele Runcu şi Arcani
- la vest cu oraşul Tismana şi comuna Godineşti.
Comuna Peștișani este situată la 20 km de Municipiul Tg-Jiu, la aceasta ajungandu-se pe drumul național 67 D. Comuna Peștișani este poziționată în zona Subcarpaților Getici, astfel climatul local are un pronunțat caracter mediteranean. Teritoriul său pornește de la o altitudine de 2-300 metri și urcă în munți până în creasta Oslei care ajunge până la 1946 metri. Este amplasată în jurul latitudinii nordice de 45°04′50" și pe meridianul estic 23°03′10". Suprafața totaă este de 216,87 kmp, cu toate acestea pădurile reprezentând cea mai mare parte din suprafața comunei. Densitatea locuitorilor este de 19.74 loc./kmp, fiind răspândiți în 7 sate: Peștișani, Boroșteni, Brădiceni, Frâncești, Gureni, Hobița, Seuca. Reședința administrației publice locale a comunei se află în localitatea Peștișani, având codul poștal 217335. Din drumul național (centrul comunei), se crează condiții cu posibilitatea de accces prin drumuri județene, comunale și forestiere, spre localitățile Lupeni și Uricani, precum și de pe marginea Jiului de Vest
Distribuția suprafeței
Infrastructură educațională
Evenimente și sărbători locale
Sărbătoarea viilor Sfântul Trifon, Seuca - Frâncești - 31 ianuarie - 1 februarie
Manifestări literar- culturale dedicate lui "Constantin Brâncuși"- 19 febuarie
Constantin Brâncuși, la el acasă - 16 martie este ziua în care a dispărut dintre cei vii marele sculptor al omenirii Constantin Brâncuși
Concurs și expoziţie de ouă încondeiate - (perioada Sărbătorilor Pascale) Sâmbăta Luminată - (perioada Sărbătorilor Pascale)
Festivalul Portului Popular - 14 mai
Zilele Comunei Peștișani 24-29 iunie, incluzând Festivalul Iei - Romania Autentică și Bâlciul de Sfântul Petru
Turneul Stradivarius – in perioada iunie-iulie
Hora de Sfânta Maria Mică – 8 septembrie
Festivalul Național de Poezie "Serile la Bradiceni" - 09-10 septembrie
Festivalul Film în Sat – 1-6 august
Festivalul sarmalelor și piftiilor – 30 septembrie- 01 octombrie
Datini și obiceiuri de iarna, colinde și şezători - 15 - 25 decembrie
Pițărăii- obicei local păstrat cu drag în comunitatea locală - 24 decembrie
Miracolul Crăciunului, Noul An - 25 - 31 decembrie
Proiecte de investiții
În desfășurare Proiecte curente
Extindere Campus Gr. Școlar Peștișani
Bază sportivă comuna Peștișani
Sediu situații de urgență (65 m2)
Reabilitare Școala Generală Peștișani
Parc fotovoltaic
Sf. Proiect integrat - modernizare drum de acces local, alimentare cu apă, canalizare cu stație de epurare și punere în valoare a patrimoniului istoric și cultural
Reabilitare structură rutieră drumuri comunale și stradale
Modernizare drumuri de interes local în satele Peștișani și Hobița
Cămin Cultural Peștișani C1 (P+1) (395 mp)
Construcții civile Școala Generală Peștișani
Liceul Tehnologic "C. Brâncuși" Peștișani - Reabilitare clădire Școala Gimnazială Boroșteni și Grădinița cu program normal
Servicii proiectare: studii teren topo și geo, PT, CS, DDE, drumuri, interes
Modernizare drumuri locale com. Peștișani - satele Hobița, Brădiceni, Peștișani, Frâncești, Gureni
Centru social de zi pentru persoane vârstnice - POR
Sistem de canalizare cu stație de epurare și alimentare cu apă
Dispensar Peștișani
Grădiniță cu program prelungit cu capacitate de 50 locuri
Construire platformă comunală a gunoiului de grajd
Reabilitare Liceul Tehnologic "C. Brâncuși" Peștișani
Stațiune turistică de interes local Peștișani
Reabilitare și modernizare corp clădire Primărie
Liceul Tehnologic "C. Brâncuși" Peștișani - Reabilitare modernizare Școala Gimnazială Nr. 1 și Grădinița Nr. 1 Peștișani
Construire complex sportiv cu teren de mini fotbal și spațiu de joacă în comuna Peștișani (Brădiceni, Frâncești, Gureni)
Așternere covor asfaltic DC 132 sat Gureni
Rețea gaze
Refacere și consolidare poduri și podețe în com Peștișani
Modernizare iluminat public
Soft integrat programe informatice - Integrisoft
Anghel Saligny
Proiecte de viitor
Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii comunei Peştişani, judeţul Gorj, ca destinaţie turistică şi dezvoltarea turistică integrată a comunei Peştişani şi a satelor componente-Hobiţa, Seuca, Peştişani, Brădiceni, Frânceşti, Gureni, Boroşteni
Gestionarea integrată, inteligentă şi inovativă a deşeurilor din zona de Nord-Vest a judeţului Gorj
Creştere și diversificare economică prin: Inovare turistică, agro - incubator, depozite strategice și zona de agrement în Comuna Peștișani
Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final în comuna Peştişani cu satele componente-Peştişani, Frânceşti, Brădiceni, Hobiţa, Seuca, Borosteni, Gureni
Relocare reţele edilitare, electrice, telefonie fixă şi internet în comuna Peştişani
Reabilitare şi modernizare drumuri comunale, stradale, vicinale şi de exploatare
Modernizarea drumurilor de acces către obiectivele turistice
Modernizare drumuri de interes local
Modernizare drumuri de tarla
Modernizare centru civic (parcări, trotuare)
Reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public pe raza întregii comune
Dezvoltarea şi utilizarea aplicată şi eficientă a tehnologiilor digitale pentru modernizarea infrastructurii de utilitate publică
Reabilitare sediu primărie-stadiu Studiu Fezabilitate
Construirea de capele în cele 7 sate ale comunei
Centru de zi pentru bătrâni- stadiu Studiu Fezabilitate
Folosirea resurselor sustenabile de energie pentru clădirile UAT Peştişani-eficientizarea sistemului termic
Construire creşă
Construire after school
Proiecte de investiții în derulare
Modernizare drumuri locale în satele Hobița, Brădiceni, Peștișani, Frâncești, Gureni-ANGHEL SALIGNY -16.855.926 LEI fără TVA-Drum comunal DC 134 (str. Melărița), Drum sătesc DV 12 (str. Baioneta), Drum sătesc DS 13 (str. Cioropei), Drum comunal DC 133_tronson 1 (str. Sculptorului – sat Brădiceni), Drum comunal DC 133_tronson 2 (str. Sculptorului – sat Hobița), Drum vicinal DV 8 (str. Dudului), Drum comunal DC 95 (str. Bistriței), Drum sătesc DV 6 (str. Morii), Drum sătesc DS 28 (str. Viilor – sat Peștișani)), Drum sătesc DS 8 (str. Viilor – sat Frâncești), Drum sătesc DS 8_tronson 2 (str. Catanei), Drum sătesc DS 10 (str. Joampă), Drum comunal DC 131_tronson 1 (str. Linia Mică), Drum sătesc DS 3_tronson 1 (str. Vânătorilor), Drum sătesc DS 3_tronson 2 (str. Vânătorilor, Drum sătesc DS 2 (str. Bazinului), Drum sătesc DS 132A (str. Castanului), Drum comunal DC 131_tronson 2 (str. Cireșilor – satele Peștișani și Frâncești), Drum sătesc DS 22 (str. Cimitirului)
Proiecte asfaltări aflate în diverse stadii de proiectare/aprobare și depuse la Compania Națională de Investiții-asfaltare Seuca-Câlnic, asfaltare uliță biserică Seuca, asfaltare uliță Mihart Seuca, continuare asfaltare ulița lui Biță.
Proiecte asfaltări aflate în diverse stadii de proiectare/aprobare și depuse la AFIR-străzi Nucet, ulița bisericii Sf. Nicolae Brădiceni, ulița Ozon Peștișani, Str. Morii, sat Seuca, drum Hobița-Seuca
Înființare sistem de canalizare cu stație de epurare și extindere sistem de alimentare cu apa demarat de Primăria Peștișani în colaborare cu APAREGIO - valoare totală 16 milioane euro
Realizare dispensar rural-peste 5.400.000 lei finanțare
Cu bicicleta la Brâncuși - accesibilizare obiective turistice prin realizare piste biciclete pe drumurile locale ale Comunei Peștișani-2.195.407,53 lei
Înființare sistem inteligent de alimentare cu gaze naturale ”Centru de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți” finanțat prin PNRR. Valoare 2.343.159 lei
Centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice-sat Peștișani. Finanțare prin PNRR. Valoare 6.059.513 lei
Centru de colectare cu aport voluntar pentru gunoi menajer-4.554.571 lei
Amplasare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice-1.140.921,78 lei
Creșterea eficienței energetice și a infrastructurii de iluminat public-1.176.733,1 lei
Dezvoltare parc fotovoltaic în COMUNA PEȘTIȘANI, derulat prin fondul de modernizare în România, pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile pentru autoconsumul necesar comunei. - 1.500.000 lei
Modernizare Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși-18.242.000 lei
Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar-1.931.858 lei
Dotarea cu laboratoare inteligente a LICEULUI TEHNOLOGIC „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” PEȘTIȘANI-valoare 295.133.9 lei
Alocare microbuz școlar electric cu sprijinul Consiliului Județean Gorj
Reabilitare și modernizare Școala generală și grădinița PEȘTIȘANI - 3.023.830 lei
Grădinița cu program prelungit PEȘTIȘANI – 3.691.000 lei
Școală Boroșteni-modernizare gard, amenajare exterioară, sistem automat irigații-valoare totală 470.000 lei
Proiect TEEN ART MUSEUM-Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă ce oferă tinerilor oportunitatea de a-și exprima creativitatea și de a se implica activ în comunitate, prin crearea unui muzeu digital care are în prim plan viața și operele lui Constantin Brâncuși. Valoare 138.590 lei.
Teren de fotbal cu gazon și sistem de irigații automat-Liceul Tehnologic C. Brâncuși Peștișani
Digitalizare Primăria Peștișani-proiect în care au fost deja implementate 20 de module ale Sistemului Informatic Integrat Avansis pentru gestionarea eficientă a activităților și a interacțiunii cu cetățenii
Achiziție mașina de pompieri-267.273 lei
Realizare stație meteo pe raza comunei Peștișani în parteneriat cu Agenția Națională de Meteorologie
Pod Frâncești-Gureni (stația de asfalt DC 131)
Pod Nucet peste Bistricioara-1.303.444 lei, valoare totală
Proiecte de investiții de viitor
Centru multifuncțional pentru tineret în parc la Hobița-investiție ce va fi depusă pentru aprobare prin Programul Regional Sud Vest Oltenia 2021-2027-sunt atașate poze din proiect în broșură-valoare investiție 1,5 milioane euro Muzeu și tabere de rezidențe artistice-proiect ce va fi realizat în locul fostei fabrici de cărămidă din Hobița-sunt atașate poze din proiect în broșură - valoare investiție 4 milioane euro
Amenajarea Muzeului Evoluției Omului în zona Peștera Cioarei-sunt atașate poze din proiect în broșură-valoare investiție 4 milioane euro
Centrul Digital Brâncuși-parteneriat cu Consiliul Județean Gorj care va investi în dezvoltarea unui centru de digitalizare și inteligență artificială la Hobița
Amenajare peisagistică Parc Hobița Drumul lui Brâncuși-Hobița-Brădiceni-Arcani
Reabilitare sediu primărie
Amenajare trasee turistice
Realizarea unui sistem modern, digitalizat, de informare turistică
Achiziție teren pentru locuințe sociale
Realizare tabere școlare în cadrul campusului Liceului Tehnologic Peștișani-proiect ce va fi depus pe PR SV Oltenia (fostul program POR) - valoare investiție 3 milioane euro și va cuprinde finalizare bloc aflat lângă Grădinița cu Program Prelungit Peștișani cu toate dotările necesare și spațiu exterior de agrement pentru copii.
Piste de biciclete Peștișani-Conace Seuca
Piste de biciclete Intrare Dumbravă-Fântâna Daiei
Finalizare Cămin Cultural Peștișani-va fi depus la CNI
Modernizare Zona Centrală Peștișani după finalizarea lucrărilor de realizare a canalizării Achiziție Casa Mincu Pătrașcu Brâncuși pentru amenajare spații verzi și locuri de parcare în centrul comunei Peștișani
Modernizare și extindere drum de tarla Frâncești-Brădiceni, Boroșteni-Gureni (Cimitir-Succes)
Finalizare asfaltare Hobița-Seuca
Înființare Stație Ambulanță la Dispensarul Uman nou
Înființare punct Salvamont în colaborare cu Salvamont Gorj (nerealizat în perioada 2020-2024)
Înființare echipă de fotbal
Extindere rețele electrice în comuna Peștișani
Economie și oportunități
Facilități pentru investitori
Utilități telefonie fixă și mobilă electricitate internet cablu TV rețea apă
Drumuri asfaltate
Asigurare căi de acces
Forță de muncă cu calificare
Pământ de mare productivitate
Oportunități de investiții
Comuna Peștișani este renumită în primul rând pentru marele sculptor Constantin Brâncuși care s-a născut în satul Hobița din comuna Peștișani. Vizitatorii sunt impulsionați de Casa memorială Constantin Brâncuși, care se află în localitatea sa natală (sat Hobița) la 3 km de centrul comunei Peștișani. Este clasificată ca monument istoric, sub denumirea de "Casa-Muzeu Constantin Brâncuși". Este monument de arhitectură populară de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost restaurată în 1971, la înființarea muzeului
Colecția muzeului cuprinde fotografii, albume, documente, cărți, scrisori care reflectă momente din viața și activitatea lui Constantin Brâncuși. Este prezentat mobilier original de interior țărănesc de la începutul secolului al XX-lea
În al doilea rând în comuna Peștișani există 9 biserici amplasate în satele: Peştişani, Brădiceni, Hobiţa, Seuca, Frânceşti, Boroşteni, Gureni. Printre acestea, cele mai vechi biserci sunt construite din lemn și aparțin de Arhiepiscopia Craiovei, fiind biserici ortodoxe. Vechimea lor, după anul scris pisanii: Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva" - Peștișani, ctitorie 1735; Biserica de lemn "Intrarea în Biserică" - Hobița, ctitorie 1822; Biserica de lemn Seuca - ctitorie 1888; Biserica de lemn "Sfântul Gheorghe" - Frîncești, ctitorie 1823; Biserica de lemn Boroșteni - ctitorie 1935
În al treilea rând, PEȘTERA CIOAREI din satul Boroșteni, așezare paleolitică, în care au fost descoperite urme ale existenței milenare a poporului român și strămoșilor acestora pe aceste meleaguri. De asemenea, Valea Bistriţei - râul Bistrița străbate masivul muntos Vâlcan și curge, la vale, pe lângă Hobița
În munte, regăsim două baraje hidroenergetice, Barajul Vâja și Barajul Clocotiș.
Pe Valea Bistriței se află Cascada Dracilor, "preferată de necurați". De sute de ani, o legendă spune că oamenii au văzut dracii scăldându-se în miez de noapte și uscându-se, apoi, în jurul focului.
Stejarul Secular din Brădiceni – plantat în primăvara anului 1864 din inițiativa logofătului Costache Goga în memoria eroilor care s-au jertfit pentru a elibera Oltenia de sub ocupație austriacă.
Piatra Boroștenilor - este o arie protejată de interes național situată în comuna Peștișani, arealul Vâlcan-Motru, în partea nord-vestică a satului Boroșteni, ce aparține comunei Peștișani. Rezervația naturală Piatra Boroștenilor, cu o suprafață de 28 de hectare, a fost declarată arie protejată și reprezintă o zonă montană de interes geologic, floristic și peisagistic.
Golul Alpin - Aria naturală protejată Nordul Gorjului de Vest este amplasată în întregime pe teritoriul judeţului Gorj. Din punct de vedere al regiunilor biogeografice, situl se suprapune peste 2 astfel de regiuni, respectiv alpină și continentală
Lacurile din Peștișani – agrement, pescuit, camping
Galerie foto
BUNICII COMUNITĂȚII PEȘTIȘANI ÎN EXCURSIE 1 imagini
BUNICII COMUNITĂȚII PEȘTIȘANI ÎN EXCURSIE
CENTRU MULTIFUNCȚIONAL PENTRU TINERET HOBIȚA 1 imagini
CENTRU MULTIFUNCȚIONAL PENTRU TINERET HOBIȚA
premiu Pestisani 1 imagini
premiu Pestisani
CABINET STOMATOLOGIC 1 imagini
CABINET STOMATOLOGIC
LICEUL TEHNOLOGIC ”CONSTANTIN BRÂNCUȘI” PEȘTIȘANI 1 imagini
LICEUL TEHNOLOGIC ”CONSTANTIN BRÂNCUȘI” PEȘTIȘANI
Pestera Cioarei 1 imagini
Pestera Cioarei
Lacuri Pestisani 2 imagini
Lacuri Pestisani
Festivalul Romania Autentica 3 imagini
Festivalul Romania Autentica
Festivalul Film in sat 2 imagini
Festivalul Film in sat
Casa Muzeu Constantin Brancusi 2 imagini
Casa Muzeu Constantin Brancusi
Barajul Vâja 1 imagini
Barajul Vâja
Barajul Clocotis 1 imagini
Barajul Clocotis
/
Articole & Știri
Bilanț de mandat 2020-2024: Pigui Cosmin, primarul comunei Peștișani, județul Gorj
Citește mai mult →
Viziune de primar 2022: Pigui Cosmin, primarul comunei Peștișani, județul Gorj
Citește mai mult →
Viziune de primar: Pigui Cosmin, primarul comunei Peștișani, județul Gorj
Citește mai mult →Evenimente
Sâmbăta Luminată
Concurs și expoziţie de ouă încondeiate
Constantin Brâncuși, la el acasă este ziua în care a dispărut dintre cei vii marele sculptor al omenirii Constantin Brâncuși.
Manifestări literar-culturale dedicate lui Constantin Brâncuși
Sărbătoarea viilor Sfântul Trifon
Sărbătoarea viilor Sfântul Trifon
Miracolul Crăciunului, Noul An
Pitaraii-obicei local păstrat cu drag în comunitatea locală
Datini și obiceiuri de iarna, colinde și şezători
Festival Național de Film
Festivalul Național de Poezie Serile la Bradiceni
Zilele Comunei Peștișani, incluzând Festivalul Iei - Romania Autentică și Bâlciul de Sfântul Petru.
Festivalul Portului Popular
Informații de contact
Adresă
Principală, Nr. 13
Pestisani, Gorj
Cod poștal: 217335
Romania
Telefon
Fax
0253-277100
Website
www.pestisani.roTrimite un mesaj
Locație pe hartă
Harta va fi disponibilă în curând
Coordonate: 45,080071, 23,049888