PRIMĂRIA OBOGA

PRIMĂRIA OBOGA
ADRESĂ Principală, nr.238 , Oboga

Despre noi

Oboga este o comună situată în județul Olt, în regiunea istorică Oltenia, România.

Comuna este alcătuită dintr-un singur sat, Oboga. Până în anul 2004, teritoriul comunei includea și satele Călui și Gura Căluiu, care ulterior au fost desprinse pentru a forma comuna Călui.

Oboga se află într-o zonă predominant rurală, caracterizată prin câmpii și peisaje tipice sudului României. Județul Olt, în care se găsește comuna, este recunoscut pentru solurile fertile, fiind traversat de râuri, printre care Oltul, și pentru importanta activitate agricolă desfășurată de locuitori. Majoritatea populației din județ este implicată în agricultură, atât la scară largă, cât și în cultivarea legumelor și fructelor la nivel familial.

Din punct de vedere administrativ, județul cuprinde localități cu specific tradițional, iar Oboga păstrează elemente ale culturii și tradițiilor oltenești.

Comuna beneficiază de liniștea rurală, fiind un loc potrivit pentru cei care apreciază valorile satului românesc și legătura strânsă cu natura.

Date demografice și geografice

Localități în administrație

Oboga de Jos, Oboga de Mijloc, Vîrnava, Oboga de Sus

Așezarea geografică

Comuna Oboga este situată în partea de vest a judeţului Olt, pe partea dreaptă a Râului Olteţ, la o distanţa de 32 km de oraşul Slatina, reşedinţa de judeţ, şi la 7 km de Balş, oraşul cel mai apropiat
Se învecinează la nord cu comuna Călui, la est cu râul Olteţ, la sud cu oraşul Balş şi la vest cu comuna Baldovineşti. Teritoriul comunei Oboga este situat la o distanţă de 25 Km de oraşul Craiova. Clima zonei aparţine tipului temperat continental exprimată de valori anuale ale temperaturii aerului de 10-11 grade celsius şi prin precipitaţii medii anuale cu valori sub 550 mm.
Vechimea comunei conform menţiunilor documentare datează din epoca medievală. Străveche aşezare de olari, Oboga datează de pe la anul 1590, iar cătunele de prin veacul al XII-lea.
Moşie a Buzestilor în secolele XVI - XVIII, Oboga o vom întâlni în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în aşezământul lui Matei Morunglavul şi al sotiei sale Maria, când alături de moşiile închinate schitului Şerbăneşti-Vâlcea, se număra şi partea a treia din moşia Oboga, judeţul Romanaţi.
În ceea ce priveşte numele comunei, în Catagrafia Regulamentară, din 1831 judeţul Romanaţi, plasa Olteţu de Sus - apare denumirea de Oboga (Obogua) care se pare că are origine slavă.
Teritoriul comunei are un relief deluros şi este străbătut de râul Olteţ. Comuna este formată din satele : Oboga de Jos, Oboga de Mijloc, si Oboga de Sus. Drumul de interes local DJ 643 Balş - Bălceşti şi drumul de interes naţional Craiova - Piteşti  leagă comuna de reşedinţa judeţului Olt.
Cea mai apropiată staţie de cale ferată este gara Balş situată la 8 km de centrul comunei.

Populație
1721
locuitori
Gospodării
693
case
Ferme
638
exploatații
Suprafață totală
1413 ha

Distribuția suprafeței

Intravilan: 270 ha
Extravilan: 1143 ha

Infrastructură educațională

Grădinițe: 2
Școli: 2

Proiecte de investiții

În desfășurare Proiecte curente

Modernizare DC 2 Oboga-Pietriş
Alimentare cu apă în sistem centralizat
Canalizare apă uzată şi staţie de epurare în sistem centralizat
Modernizare uliţe săteşti
Construire grădiniţă cu trei săli de clasă
Protejarea unor elemente ale cadrului natural: fântâni în comuna Oboga, judeţul Olt
Construire bază sportivă model tip II
Asfaltare DC 2A Oboga-Morunglav
Înfiinţare reţea canalizare şi staţie de epurare în satele Oboga de Mijloc, Vîrnava şi Oboga de Sus
Alimentare cu apă în satele Oboga de Mijloc, Vîrnava şi Oboga de Sus

Economie și oportunități

Facilități pentru investitori

Forţă de muncă ieftină

Oportunități de investiții

Mănăstirea Călui
În Oboga se face atât ceramică smălţuită, cât şi nesmălţuită. Se lucrează taiere (farfurii întinse), străchini, căni de apă, de vin, putine, tămâielniţe, castroane, sacsii, borcane pentru păstrarea alimentelor, ploşti, servicii de ţuică şi cafea,,jucării, figurine, ulcioare de nuntă cu reprezentări zoomorfe şi avimorfe, şi chiar vase antropomorfe, asemănătoare cu cele preistorice.
În munca lor, meşterii olari din Oboga folosesc exclusiv uneltele de tradiţie veche: cornul de vită, cu ajutorul căruia se decorează vasele, plotogul (o bucăţică din piele, cu care este netezită marginea vaselor), fichiaşul din lemn (folosit la finisarea vaselor în partea exterioară), titirezul (o unealtă din lemn, cu ajutorul căreia este încreţită marginea taierelor), pană de gâscă şi paiul (utilizate pentru a realiza un decor foarte fin), ţâţarul (unealta cu care se face ţâţa la ulcioare).
Pentru arderea ceramicii, în Oboga se utilizează un tip de cuptor cu vatra organizată ca o masă, având două guri de foc şi marginile dinspre guri ale vetrei tăiate oblic

Informații de contact

Adresă

Principală, nr.238

Oboga, Olt

Cod poștal: 237290

Romania

Telefon

Fax

0249-450284

Trimite un mesaj

Formularul de contact va fi funcțional în curând.

Locație pe hartă

Harta va fi disponibilă în curând

Coordonate: 44,419153, 24,090963