PRIMĂRIA MĂERIŞTE

PRIMĂRIA MĂERIŞTE
ADRESĂ nr. 228 , Maeriste

Despre noi

Comuna Măeriște, situată în județul Sălaj, regiunea Crișana, se întinde pe o suprafață de aproximativ 75 km² în bazinul hidrographic al râului Crasna, în partea de nord-vest a județului. Comuna este alcătuită din șase sate: Criștelec, Doh, Giurtelecu Șimleului, Măeriște, Mălădia și Uileacu Șimleului. Se află la 15 km nord de orașul Șimleu Silvaniei și la 32 km de reședința de județ, Zalău, fiind relativ aproape de traseul viitoarei autostrăzi Transilvania.

Populația comunei a cunoscut un declin constant în ultimele decenii, de la 3.504 locuitori în 2002, la 2.681 în 2021. Majoritatea locuitorilor sunt români, urmați de o minoritate maghiară și una romă. Economia locală este predominant agricolă, axându-se pe cultivarea cerealelor, cartofilor, legumelor și în ultimii ani, pe creșterea animalelor.

Comuna Măeriște are o istorie îndelungată, prima mențiune a satului datând din 1351, sub denumirea Hydveg, iar celelalte sate fiind atestate documentar chiar mai devreme. Zona găzduiește monumente istorice de importanță regională, precum Biserica Reformată din Uileacu Șimleului, fostă mănăstire benedictină datând din perioada 1260–1300, biserici vechi în Doh și Mălădia, precum și biserica de lemn din Criștelec (1785). În mai multe sate există, de asemenea, cimitire evreiești istorice.

Comuna este administrată de un consiliu local compus din 13 membri, iar viața politică locală este marcată de o prezență activă a mai multor formațiuni politice. Măeriște rămâne un loc cu tradiții rurale bine păstrate, istorie bogată și potențial turistic pentru cei interesați de patrimoniul arhitectural și peisajele naturale din nord-vestul Transilvaniei.

Date demografice și geografice

Localități în administrație

Măerişte, Cristelec, Doh, Giurtelecu Şimleului, Mălădia, Uileacu Şimleului

Așezarea geografică

Comuna Măerişte este situată în partea de nord-vest a judeţului, la o distanţă de 40 km de Municipiul Zalău şi la 14 km de Şimleu - Silvaniei, oraşul cel mai apropiat.
Caracteristici semnificative ale teritoriului şi localităţilor, repere în evoluţia spaţiala a localităţilor
Teritoriul este caracterizat de următorii factori naturali determinanţi:
Relieful predominant este deluros, brăzdat de văi, satele comunei fiind aşezate la altitudini cuprinse între 225 m şi 425 m.
Clima este temperat continentală. Vetrele de localităţi dispun de un climat adăpost.
Hidrografic teritoriul este străbătut din partea de sud-est de Râul Crasna care primeşte pe teritoriul comunei ca afluenţi: Valea Măerişte, Valea Somosiei, Valea Mălădiei şi Valea Mestecinilor.
Satul Măerişte este situat într-o zonă de dealuri joase, care aparţin de dealurile Silvaniei. Situl de vatră este cuprins între următoarele valori de altitudine: 175 – 200 m. 
Localitatea este străbătută la nord de Pârâul Somosiei, la sud de Pârâul Carastelec, ce se varsă în Râul Crasna, râu ce străbate teritoriul de la sud spre nord.
Are o formă areolar-tentaculară, o structură adunată, cu parcele caracterizate prin adâncimi mari.
Vatra satului este împărţită aproape simetric de drumul judeţean DJ 108 F de unde se ramifică o serie de străzi în cvartale tentaculare extinse de-a lungul străzilor principale, neocupate în totalitate de imobile.
De altfel existenţa parcelelor libere în cadrul zonelor de locuit caracterizează şi celelalte localiăţi.
Satul Cristelec este situat în partea de sud-vest a comunei Măerişte, la o distanta de 13 km de reşedinţa de comună.
Este aşezat într-o zonă depresionară, înconjurat în partea sudică de dealurile: Dumbrava, Spinat, Sertas, Leghelu, iar în partea nordică de dealurile: Stupini, Plopi, Pumnii Roşii, Temeteu, Pumnii Bisericii şi Copăcel.
Vatra satului Cristelec este liniar - tentaculară, destul de compact construită pe strada principală.
Satul Doh este aşezat la nord-vest de reşedinţa de comună, satul Măerişte, la o distanţă de 8 km de acesta.
Este aşezat într-o zonă de dealuri cu altitudini relativ medii de cca. 425 m, teritoriul satului este stăabătut de Valea Dohului care împarte în două intravilanul localităţii.
Vatra localităţii are o formă liniar-tentaculară, cu o structură adunată.
Satul Giurtecu Şimleului este aşezat la sud de satul Măerişte, la o distanţă de 3 km faţă de acesta.
Intravilanul satului mai cuprinde două cătune, cătunul Berc şi cătunul Valea Tăului.
În jurul satului se găsesc dealuri ce nu depăşesc înalţimea de 300 m. La sud-vestul hotarului este dealul Coasta Cornului, dealul Plesa şi dealul Bedioasa, iar spre nord-vest dealul Gorisolt. La apus se găseşte dealul Pădurea Rea.
Hotarul satului este tăiat de Râul Crasna, în care se varsă 6 izvoare care nu seacă nici în timpul verii.
În partea de nord a hotarului se află Valea Carastelecului şi Valea Maladiei, afluenţi ai Râului Crasna, care în timpul verilor secetoase seaca. Satul este lipsit de câmpii, în schimb o bogăţie mare o aduce lunca Crasnei, izvoarele neimpiedicând agricultură.
Izvorul “Valea Tăului” străbate cătunul cu acelaşi nume.
Dupa formă, structura clăditaă şi reţeaua de drumuri, satul Giurtelecu Şimleului are o formă liniar-tentaculară, cu o structură adunată.
Satul Maladia este aşezat la sud-vest de satul Măerişte, la o distanţă de 3 km.
Este aşezat într-o zonă de dealuri cu altitudini relativ medii de cca. 425 m, partea sudică a teritoriului, de la vest la est este traversat de Valea Maladiei, afluent al Râului Crasna.
Forma satului este areolară, destul de compact construită.
Satul Uileacu Şimleului se încadrează într-o zonă de dealuri cu altitudini între 200 m şi 300 m.
Teritoriului satului este străbătut de Râul Crasna ce primeşte pe partea stânga un pârâiaş ca afluent, pârâiaş ce se formează doar când plouă timp mai îndelungat.
​Are o formă tentaculară, compact construită.

Populație
3565
locuitori
Gospodării
1792
case
Ferme
1780
exploatații
Suprafață totală
7500 ha

Distribuția suprafeței

Intravilan: 1550 ha
Extravilan: 5950 ha

Infrastructură educațională

Grădinițe: 4
Școli: 4

Proiecte de investiții

În desfășurare Proiecte curente

Modernizare cu apă și canalizare în comuna Măeriște
Modernizare drumuri și străzi în comuna Măeriște

Economie și oportunități

Facilități pentru investitori

Concesionări terenuri şi construcţii
Facilităţi oferite de legislaţia în vigoare şi hotărâri de Coonsiliul Local

Oportunități de investiții

Biserica de Piatră din Vileacu-Şimleului
Siturile arheologice
Circuitul turismului de vânătoare

Informații de contact

Adresă

nr. 228

Maeriste, Salaj

Cod poștal: 457235

Romania

Telefon

Fax

0260-657101

Trimite un mesaj

Formularul de contact va fi funcțional în curând.

Locație pe hartă

Harta va fi disponibilă în curând

Coordonate: 47,322514, 22,790122