PRIMĂRIA MĂDÂRJAC
Despre noi
Comuna Mădârjac este situată în județul Iași, în regiunea istorică Moldova, România. Aceasta este compusă din trei sate: Mădârjac, Bojila și Frumușica. Amplasată într-o zonă rurală pitorească, comuna se caracterizează printr-un peisaj tipic moldovenesc, cu dealuri domoale, terenuri agricole fertile și păduri care împodobesc împrejurimile.
Locuitorii comunei sunt dedicați în principal agriculturii și creșterii animalelor, aceste activități reprezentând motorul economic principal al zonei. Mădârjac păstrează tradiții și obiceiuri locale, iar viața comunității gravitează în jurul valorilor rurale, ospitalității și spiritului de întrajutorare. De-a lungul timpului, comuna a menținut o atmosferă liniștită, fiind un loc potrivit pentru cei care apreciază simplitatea și frumusețea naturii.
Din punct de vedere administrativ, comuna aparține județului Iași, unul dintre cele mai mari și mai dinamice județe ale țării, recunoscut pentru istoria, cultura și diversitatea sa. Localitatea este accesibilă prin drumuri județene, iar apropierea de orașe importante din nord-estul României asigură un potențial de dezvoltare și o legătură eficientă cu restul regiunii.
Date demografice și geografice
Localități în administrație
Mădîrjac, Frumuşica, Bojila
Așezarea geografică
Comuna Madarjac este situata in zona sudica a judetului Iasi, la circa 50 km vest de municipiul Iasi, pe sosea fiind la 24 km de drumul european Iasi-Roman-Bacau si de statia CFR Podu-Iloaiei.
Se invecineaza cu teritoriul comunelor:
- Popești și Sinești, la nord
- Voinești și Dumești, la est
- Tibana, la sud
- Sinești și județul Neamș, la vest.
Teritoriul administrativ al comunei este de 5257 ha, din care 1.337 ha este suprafața agricolă și aproximativ 70% suprafața împădurită.
Relieful este framantat, cu altitudini cuprinse între 200 și 400 m, format din dealuri și platouri mici, marginite de versanți abrubți.
Populația comunei este de 1.640 de locuitori, din care 50% în satul Mădârjac, 30% în satul Frumușica și 20% în satul Bojila.
În anul 1908 s-a inființat comuna Mădârjac prin dezlipirea satelor Mădârjac, Frumușele de la comuna Popești, Frumușica de la comuna Păușești și Bojila de la comuna Țibana.
Asezarea este atestată documentar din anul 1748, an în care s-a ridicat biserica din lemn din satul Mădârjac. Denumirea localității provine de la numele primului om stabilit în această asezare și anume Mihail Mădârjac.
Nu este lucru mai plăcut și mai frumos decât să-ți cunoști locurile natale, oamenii, fenomenele naturale, sociale, istorice și folclorice care au cuprins vatra strămoșească a unei așezări, de la începuturile sale
Vă adresam așadar o invitație în a descifra câte ceva din tainele comunei Mădârjac
Distribuția suprafeței
Infrastructură educațională
Evenimente și sărbători locale
Sărbătoarea teiului
Proiecte de investiții
În desfășurare Proiecte curente
Proiecte finalizate
Modernizare școala cu clasele I-IV sat Frumușica
Rk dispensar uman sat Mădârjac, comuna Mădârjac, județul Iași
Proiecte de viitor
Asfaltatrea ulițelor sătești
Aducțiune de apă și canalizare
Dotare cu mobilier Școala Gimnazială Mădârjac
Achiziții utilaje
Înființare parc fotovoltaic
Economie și oportunități
Facilități pentru investitori
Oportunități:
Comuna Mădârjac este așezată în zona sudică a județului Iași, la o distanță de 50 km de municipiul Iași, pe șosea fiind la 24 km de drumul European E85 și de stația CFR Podu Iloaei
Se învecinează cu teritoriul comunelor Popești și Sinești la nord, Voinești și Dumești la est, Țibana la sud și Sinești și județul Neamț la vest
Teritoriul administrative al comunei este de 5257 ha din care 1337 ha este suprafață agricolă (în special pășuni și fânețe) și aproximativ 70 % suprafață împădurită
Relieful este frământat, cu altitudini cuprinse între 200 și 400 m, format din dealuri și platouri mici mărginite de versanți abrupți
Populația comunei este de 1680 de locuitori din care 50% în satul Mădârjac, 21 % în satul Frumușica și 19% în satul Bojila
În anul 1908 s-a înființat comuna Mădârjac prin dezlipirea satelor Mădârjac și Frumușele de la comuna Popești, Frumușica de la comuna Păușești și Bojila de la comuna Țibana
Aşezarea este atestată documentar din anul 1748, an în care s-a ridicat biserica din lemn din satul Mădârjac
Denumirea localităţii provine de la numele primului om stabilit în această aşezare, şi anume Mihail Mădârjac
Nu este lucru mai plăcut şi mai frumos decât să-ţi cunoşti locurile natale, oamenii, fenomenele naturale, sociale, istorice şi folclorice care au cuprins vatra strămoşească a unei aşezări, de la începuturile sale
Vă adresăm aşadar o invitaţie în a descifra câte ceva din tainele comunei Mădârjac
Oportunități de investiții
Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului
Pădurea Frumușica - este o arie protejată de interes naţional ce corespunde categoriei a IV - a IUCN (rezervaţie natural de tip forestier)
Informații de contact
Adresă
Str. Libertății, Nr. 46
Madarjac, Iasi
Cod poștal: 707290
Romania
Telefon
Fax
0232-724921
Website
www.comunamadarjac.roTrimite un mesaj
Locație pe hartă
Harta va fi disponibilă în curând
Coordonate: 47,048515, 27,261543