PRIMĂRIA LUNCA BRADULUI

PRIMĂRIA LUNCA BRADULUI
PRIMĂRIA LUNCA BRADULUI
ADRESĂ Principală, nr. 188 , Lunca Bradului

Despre noi

Lunca Bradului este o comună situată în județul Mureș, în partea de nord-est a Transilvaniei, România. Aceasta este formată din trei sate: Lunca Bradului, Neagra și Sălard.

Din punct de vedere geografic, comuna se află la poalele Munților Călimani și Gurghiu, la o altitudine de aproximativ 600 de metri. Este străbătută de râul Mureș și afluenții săi, Ilva și Sălard, iar o parte din Parcul Național Călimani și Parcul Natural Defileul Mureșului Superior se găsesc pe teritoriul său, conferindu-i un cadru natural deosebit.

Lunca Bradului este poziționată la extremitatea nord-estică a județului Mureș, la 47 km de Reghin și 80 km de Târgu Mureș, la granița cu județele Bistrița-Năsăud și Suceava. Este traversată de drumul național DN15 (parte a rutei europene E578) ce leagă Transilvania de Moldova, și dispune de o gară importantă pe Magistrala CFR 400, asigurând legături cu orașe precum Brașov, Baia Mare și Satu Mare.

Populație: La recensământul din 2021, comuna avea 1.666 de locuitori, majoritatea români (80,73%), dar și comunități de maghiari și romi.

Zona oferă un peisaj montan impresionant, resurse naturale valoroase și oportunități pentru turism montan, pescuit și activități în aer liber. Lunca Bradului reprezintă un punct de plecare pentru explorarea bogățiilor naturale ale Munților Călimani și ale defileului superior al Mureșului.

Date demografice și geografice

Localități în administrație

Lunca Bradului, Neagra, Sălard

Așezarea geografică

Lunca Bradului este o comună în județul Mureș. Este așezată în una dintre cele mai frumoase zone ale Transilvaniei, pe șoseaua națională DN15, la mijlocul defileului Deda- Toplița, în partea vestică a Carpaților Orientali, în zona munților vulcanici Călimani și Gurghiu, fiind străbătută de valea zgomotasă a Mureșului, care formează la poalele munților un pitoresc defileu.

Populație
2150
locuitori
Gospodării
864
case
Ferme
861
exploatații
Suprafață totală
33032 ha

Distribuția suprafeței

Intravilan: 455,30 ha
Extravilan: 32576,70 ha

Infrastructură educațională

Grădinițe: 1
Școli: 1

Evenimente și sărbători locale

Ziua Comunei
Ziua Eroilor
Târgul Toamnei și Târgul de Crăciun ( evenimente organizate de Școala Gimnazială Lunca Bradului)
Spectacol organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie
Spectacol organizat cu ocazia Sărbătorilor de iarnă
​Diverse Simpozioane

Proiecte de investiții

În desfășurare Proiecte curente

Modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și înființare rețea de canalizare
Reabilitare și modernizare Școală Gimnazială Lunca Bradului
Construire grădiniță în localitatea Lunca Bradului
Modernizare străzi secundare în comuna Lunca Bradului
Construire 2 punți pietonale peste râul Mureș, în localitatea Neagra, comuna Lunca Bradului
Asfaltare drum communal în satul Neagra – 1,8 km
Preluarea drumului Neagra Călin din satul Neagra de la RNP Romsilva și asfaltarea acestuia
Asfaltarea străzii Luncani și a străzilor secundare din zona CFR Lunca Bradului
Preluarea drumurilor Sălard, Jîrca și Ilva de la RNP Romsilva și asfaltarea acestora
​Modernizarea sistemului public de iluminat

Economie și oportunități

Facilități pentru investitori

Facilități:
Poziționarea geografică favorabilă
Sprijin din partea Primăriei și a Consiliului Local
Existența programelor de finanțare privind dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere
Forță de muncă
Asigurarea accesului la utilități
Acces la serviciile publice
Posibilitatea de a cumpăra teren
Terenuri pentru activități industriale
Concesionări și închirieri terenuri
Drum European
Curent electric și iluminat public în toate satele comunei
Telefonie fixă și mobile, cablu TV, internet de mare viteză
Creșterea nivelului de calificare a populației prin participarea la programe de instruire și formare profesională
Atragerea fondurilor europene prin programe de finanțare nerambursabile
Dezvoltarea infrastructurii
Infrastructură ferovială și rutieră
Posibilitate agroturism
Terenuri pentru practicarea sporturilor
Oportunități:
Climat favorabil ce favorizează creșterea animalelor
Posibilitatea de a atrage investitori români și/sau străini în vederea creării de noi locuri de muncă și a creșterii bugetului local
Accesarea Programelor de finanțare
Dezvoltarea agriculturii ecologice prin publicitate ( poibilitatea localnicilor de a-și vinde produsele în târguri)
Investiții în turism
Exploatarea economică a pădurilor în vederea încurajării turismului (drumeții și crearea de trasee turistice și cicloturistice)
Posibilități de înființare și sprijinire a asociațiilor de producători locali
​Posibilitatea de arendare în cazul persoanelor care nu își mi pot lucre singure terenul

Oportunități de investiții

Rezervația natural „Defileul Mureșului”
Cascada Ilișoara
Tranșee din Primul și al Doilea Război Mondial
Parcul Național Călimani ( care are în componență rezervațiile naturale: Rezervația geologică Doisprezece Apostoli, Rezervația științifică Jnepenișul cu Pinus cembra – Călimani și Rezervația natural Lacul Iezer)
Fosta exploatație mineră
Peisaje naturale și formațiunile stâncoase ( Stânca 1 Mai, Stânca Șoimilor, Stâncile Sărăcin)
Munții Călimani trasee:
1. Sălard – DN15 prin Stâncile Saracin
2. Sălard-Poiana Saracin-Lunca Bradului
3. Sălard – Poiana Obcinelor – Valea Fântânel – Lunca Bradului
4. Lunca Bradului - Valea Fântânel – Vf. Tatarului – sub Vf. Tihu – sub Vf.Ruscii – Saua Gruiu
5. Lunca Bradului – Valea Ilva Marea – Șaua Negoiu
6. Tihu Ilvei – Vârful Tihu
7. Valea Ilvei – Valea Ilisoara Mare – Valea Cucubertul Mare – Poiana Dragusu – Saua Nicovala
8. Valea Ilișoara Mare – Valea Cucumberțu – Poiana Drăguș – Șaua Nicovala
Munții Gurghiului trasee:
1. Gura Văii Țiba Mare – Valea Țiba Mare – Poiana Țiba Mare – Vârful Sălășei
2. Gura Văii Șeștina – Valea Șeștina – Poiana Moița
3. Sălard – Creasta Heclan – Poiana Belciu – Poiana Iod
4. Sălard – Valea Sălard – Valea Șolea – Culmea Fâncel (Vf. Gropșan)
5. Neagra – Pârâul Schwarz – Poiana Cădăreni – Pârâul Cădăreni – Neagra
6. Neagra – Creasta Suhacani – Poiana Cădăreni - Creasta șapte poieni – Neagra
7. Poiana Schwarz – Vârful Zespezel – Poiana Zespezel
Biserici:
Biserica Ortodoxă Lunca Bradului
Biserica Ortodoxă Neagra
Biserica Catolică
Biserica Reformată din piatră Monumentul Eroilor

Informații de contact

Adresă

Principală, nr. 188

Lunca Bradului, Mures

Cod poștal: 547380

Romania

Telefon

Fax

0265-558012

Trimite un mesaj

Formularul de contact va fi funcțional în curând.

Locație pe hartă

Harta va fi disponibilă în curând

Coordonate: 46,954287, 25,091788