PRIMĂRIA DOICEŞTI

PRIMĂRIA DOICEŞTI
PRIMĂRIA DOICEŞTI
ADRESĂ Coloniei, nr. 62 , Doicesti

Despre noi

Doicești este o comună situată în județul Dâmbovița, în regiunea Muntenia, România. Localitatea are o populație de aproximativ 4.224 de locuitori, conform recensământului din 2021, și este alcătuită dintr-un singur sat – Doicești.

Comuna este cunoscută în special pentru existența Stației Electrice Doicești, care a avut un rol important în economia locală și regională de-a lungul anilor. În ultimii ani, localitatea a devenit un punct de interes național datorită proiectelor din domeniul energetic, inclusiv planurile pentru dezvoltarea unui reactor modular mic (SMR), plasând astfel Doicești în centrul atenției pentru viitoare investiții tehnologice și industriale.

Aflată într-o zonă de câmpie, pe malul râului Ialomița, comuna oferă un peisaj natural plăcut și un mediu rural liniștit. Locuitorii se ocupă preponderent cu agricultura și activități conexe, tradițiile locale fiind bine păstrate și transmise de la o generație la alta.

De-a lungul timpului, Doicești s-a dezvoltat ca o comunitate unită și activă, beneficiind de apropierea față de orașul Târgoviște, ceea ce facilitează accesul la educație, sănătate și servicii diverse. Valorile de colaborare și ospitalitate sunt adânc înrădăcinate în comunitatea locală, făcând din Doicești un exemplu de dezvoltare rurală modernă în Județul Dâmbovița.

Date demografice și geografice

Așezarea geografică

Veche aşezare pe cursul mijlociu al râului Ialomiţa, la ieşirea acestuia din zona de dealuri, comuna Doiceşti în cadrul judeţului Dâmboviţa ocupă o poziţie centrală situată la cca. 8 km nord de Municipiul Târgovişte, reşedinţă de judeţ. 

Populație
4584
locuitori
Gospodării
1274
case
Ferme
1687
exploatații
Suprafață totală
1098 ha

Distribuția suprafeței

Intravilan: 199 ha
Extravilan: 899 ha

Infrastructură educațională

Grădinițe: 3
Școli: 3

Evenimente și sărbători locale

Ziua comunei Doiceşti, organizata în ultima sâmbătă a lunii mai

Proiecte de investiții

În desfășurare Proiecte curente

Amenajare centru civic în zona Colonie
Reabilitare și amenajare Cămin Cultural pentru a realiza un centru cultural multifuncțional
Construire împrejmuire sediu Primărie
Reabilitare clădire fostă Primărie
Reabilitare clădire fost Sediu Impozite și taxe
Reabilitare și modernizare Grădiniță Dolani
Modernizare sistem încălzire termică la Școala gimnazială nr. 3
Modernizare Grădiniță cu program normal nr. 1
Extindere și modernizare Grădiniță cu program normal, nr. 1
Înființare centru after school în localitate
Extindere și modernizare iluminat public
Reabilitare Stadion
Construire bază sportivă multifuncțională
Extindere rețele de canalizare
Extindere rețele de apă
Reabilitare drumuri
Reabilitare termică a blocurilor din zona Colonie
Execuție intrare în localitate
Transformare clădire Creșă Grădiniță în locuințe pentru tineri, destinate închirierii (construcție ANL)
Amenajare de trotuare și piste de biciclete pe tronsonul din strada Aleea Sinaia
Realizare padocuri pentru animale
Realizare și modernizare sistem supraveghere video în localitate
Realizare drum acces către zonele agricole
Realizare cadastru comună
Înființare asociație agricolă
Igienizarea și sistematizarea zonei de pășunat
Înființare parc cu panouri fotovoltaice
Gospodărirea apelor și a apelor uzate
Consolidarea și restaurarea Bisericii Brâncovenești
Introducerea Complexului Brâcovenesc ( Biserica Brâncovenească și Parcul Mateiaș) în circuitul turistic regional și național
Restaurare troițe
Dezvoltarea culturală cu inițiativa particulară sau voluntară, prin crearea de facilități de recreere și culturalizare
Amenajare zonă de agrement
Realizarea unei săli de sport
Eficientizarea și îmbunătățirea calității serviciilor acordate cetățenilor
Sprijinirea organizării, la nivelul comunei de cursuri pentru formare profesională a tinerilor în meserii specifice activităților din mediul rural: apicultori, legumicultori, lucrători în zootehnie, horticultori
Mediatizare și informare cu privire la programul de finanțare și importanță accesorii fondurilor europene
Dotare Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență

Economie și oportunități

Facilități pentru investitori

Localitatea Doicești, prin așezarea sa, dispune de legatura directă cu reședinta de județ – Municipiul Târgoviște – precum și cu localitățile din nodul industrial care se desfășoară de la Fieni și până la Târgoviște.
DN 71 București – Răcari – Târgoviște – Sinaia traversează comuna Doicești. De remarcat aspectul funcțional al acestei rețele: la sud cu cca. 6 km de localitatea Doicești aceasta rețea se intersectează cu DN 72 Ploiești – Târgoviște – Găești, cu racord la DN 7 (DE 5, principala rețea rutieră ce asigură traseul Europa cu Europa Centrala și extremitatea vestică a continentului).
Datorită infrastructurii de care dispune, respectiv: alimentare cu energie electrică, gaze naturale, rețea de apă potabila, rețea de canalizare și stație de epurare, rețea de telefonie digitală, rețea de televiziune prin cablu, iluminat public, drumuri, localitatea Doicești ar putea deveni atractivă pentru agenții economici dispuși să investească într-o afacere, fapt ce ar conduce la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea economică a localității.

Oportunități de investiții

Administraţia locală are rolul principal în a contribui la conservarea patrimoniului cultural. Este necesară însă implicarea continuă în managementul direct al siturilor şi monumentelor istorice.
Un mare avantaj îl reprezinta trecutul istoric al așezării, reprezentat prin ruinele curții domnești și vechea biserică brâncovenească considerată de criticii de artă ca fiind cea mai frumoasă decorată din toate cele ridicate de voievodul Constantin Brâncoveanu. Ctitoria lui Constantin Brâncoveanu de la Doicești este una din cele mai valoroase comori ale artei medievale romanești și întrunește toate atributele de excepție ale arhitecturii brâncovenești.
La punerea în valoare a acestor monumente istorice a contribuit si amenajarea Parcului "Mateias" (în incinta ruinelor curtii domnesti), care a readus în memoria locuitorilor și vizitatorilor comunei Doicești figurile de marcă ale lui Constantin Brâncoveanu și fiilor săi, precum și a sfetnicului Ianache Vacarescu, prin expunerea busturilor turnate în bronz ale acestora.
În viitorul apropiat autoritatile locale intenționează să restaureze și să pună în valoare aceste monumente, astfel încât ele sa fie integrate în circuitul turistic de interes regional și național, fapt care va conduce la dezvoltarea tursimului local, contribuind astfel la creșterea bugetului local și implicit la realizarea altor obiective importante pentru comunitate.
În comuna Doiceşti există o pensiune turistică rurală (motel), cu o capacitate de 24 de locuri, amplasata pe DN71.

Evenimente

Ziua comunei

30 Mai 2016
Încheiat

Organizat de:

Informații de contact

Adresă

Coloniei, nr. 62

Doicesti, Dambovita

Cod poștal: 137195

Romania

Telefon

Fax

0245-227506

Trimite un mesaj

Formularul de contact va fi funcțional în curând.

Locație pe hartă

Harta va fi disponibilă în curând

Coordonate: 45,150073, 25,218893