NASTE MARCEL- PICTOR
Despre noi
Deși face parte din generația tânără de artiști, Marcel Naste se bucură de recunoaștere națională și internațională, lucrările sale fiind expuse în România și în colecții particulare din Germania, Franţa, SUA, Turcia, Grecia, Olanda, Ungaria, Austria.
Pânzele create de Marcel Naste au fost incluse în peste 70 de expoziţii personale şi peste 150 de expoziţii colective. Cele mai valoroase lucrări au ca tematică nudurile (din ciclul pictura modernă), revigorarea formei bizantine (interpretări religioase) și lucrările dedicate prapurilor (steaguri bisericești purtate la procesiuni sau la alte solemnități religioase). O lucrare cu impact deosebit din punct de vedere artistic este „Iisus Hristos heruvim” - o pictură de 1,2m x 1,2 care se află în Germania.
Marcel Naste este cunoscut pentru lucrările cu tematică religioasă, fiind cotat ca un bun cunoscător al picturii bizantine și brâncovenești, un maestru al desenului, culorii și compozitiei. Artistul folosește în operele sale tehnici tradiţionale vechi, pictură în ulei, acril, tempera, tempera cu emulsie de ou ulei, tehnici mixte şi structuri, baiţuri-foiţă, uleiuri.
Expozitii in tara si strainatate (nr. estimativ):
Expoziţii: Casa de Cultură ,,Eugen Nicoară” Reghin, Muzeul Etnografic Reghin, Expotransilvania Cluj-Napoca, Camera de Comerţ Râmnicul Vâlcea, Casa de Cultură ,,George Enescu” Reghin, Studioul de Radio Târgu-Mureş, B.C. R. Târgu-Mureş, Muzeul de Istorie Sighişoara, "Festivalul Văii Gurghiului”, Ibăneşti, jud. Mureş; Muzeul Etnografic Cluj-Napoca; Muzeul Etnografic Târgu-Mureş; Teatrul Naţional Turda; Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba-Iulia; Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca; UAP (Uniunea Artiştilor Plastici) Târgu-Mureş; AAP (Asociaţia Artiştilor Plastici) Târgu-Mureş; Galeria "UNIREA “Târgu-Mureş; Ministerul Culturii Bucureşti în cadrul expoziţiei "Icoana din Fereastră”, Librăriei Universităţii Cluj-Napoca, Cetatea medievală din Târgu-Mureş, la UAP (Uniunea Artiştilor Plastici) Târgu-Mureş, Muzeul de Istorie Sighişoara; Casa de Cultură Bistriţa, Muzeul de Istorie Mediaş, Mănăstirea "Sf. Ilie” Topliţa, Palatul Administrativ (Prefectura) Târgu-Mureş, Centrul Cultural "Reduta” Braşov, Biserica Ortodoxă din Bistra Mureşului, Primăria din Topliţa, Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj, Zalău UAP (Uniunea Artiştilor Plastici), Sala de expoziţii "DEISIS”, Târgu-Mureş; Muzeul de Artă Râmnicu Vâlcea, Botoşani în Sala „Horea Bernea”, Cluj Napoca – Polul cultural Clujean; Galeria de Artă „Nostalgia” - Cluj-Napoca; Muzeul de Etnografie Târgu-Mureş, Villa „Franka”-Sighişoara; Radio Târgu-Mureş; Nadeş; Memorialul Ipoteşti la Centrul Naţional de Studii ,,Mihai Eminescu”; , Galeria „Cuvântul Liber” Tg.-Mureş, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, UAP Suceava la Galeria de Artă „Ion Irimescu”, Muzeul Judeţan Botoşani, Biblioteca Naţională –Bucureşti, Galeria de Artă a Cotidianului „Cuvântul liber”Târgu Mureş, Centrul Cultral „Mihai Emnescu” Târgu Mureş; Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş; Biblioteca Orăşănească Sărmaşu; UAP Sibiu; Galeria de Artă „Primer” Tg. Mureş; Biblioteca Judeţeană Sibiu; Muzeul de Istorie Sibiu, Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj;, Satu Mare; Muzeul de Mineralogie Baia Mare; Muzeul Maramuresului; Muzeul National al Unirii Alba-Iulia; la Casa de Cultura „Traian Demetrescu” Craiova; Casa de Cultura din Filiasi; Casa de Cultura „Amza Pellea” din Bailesti, Institutul Cultural Roman de la Budapesta, Ungaria, sala „Tonitzs” din cadrul Targu-Mures; Galeria de Arta Contemporana Turnul Fierarilor, Sighisoara; Biblioteca Judeteana „Astra” Sibiu, Uniunea Artistilor Plastici Sibiu, la Casa San Bernardo și Abația „Tre Fontane"Italia, Palatul Baronal din localitatea Calcata/ Lazio-Italia, Tivoli-Italia, Leptokaria Grecia; Consulatul General Român din Bonn Germania; Consiliul Judeţean Paderborn Germania; primăria din Eschweiller Germania, Roma Italia, Casa de Cultură Zrumeczky Dezső din localitatea Inarcs-Ungaria, Budapesta – Ungaria la Instritutul cultural Roman, Expozitie de pictura la Casa San Bernardo și Abația „Tre Fontane"Italia, avizată și revizuită de Edarcom Europa, sub ochiul critic al fiului lui Salvador Dali - Jose Van Roy Dali, expoziția itinerantă cu tema în arta religioasă crestină „Arhanghelul Mihail”, desfăşurată în cadrul unei ceremonii a Ordinului Cavalerilor Templieri din ROMA, ce a avut loc la Casa San Bernardo și la Abația Tre Fontane din Roma-Italia. etc.
Eu unul mi-am sacrificat extrem de mult din timpul liber, pentru a putea studia, a putea exersa şi a putea reprezenta opera muncii mele în toate părţile ţării dar şi din afara graniţelor noastre, ceea ce face ca azi să deţin lucrări în colecţii particulare din: Germania, Franţa, SUA, Turcia, Grecia, Olanda, Ungaria, Austria ...etc, şi un alt argument ar fi cele, peste 70 de expoziţii personale şi peste 150 de expoziţii colective care fac dovada implicării şi a devotamentului meu pentru artă.
Premii obtinute de-a lungul timpului:
- 2016 premiului „Le tre Signorie di Calcata”, la Palatul Baronal din localitatea Calcata, Lazio, in Italia,
- 2015 menţiune la Bienala din Tivoli-Italia,
- distinctia „Ad Honorem per la Critica”,Calcata, Lazio, în Italia, fiind artistul cel mai apreciat pentru tehnică
- Premiul „Serafim Duicu” pentru volumul „Praporii. Credinţă şi Artă”;
- premiul ,,Superlative Culturale 2005”,
- premiul I la Concursul Naţional de Literatură şi Artă "Ambasador”,
- premiul de Execelenţă (aniversară, 2016) şi premiul EXEMPLARIUM (2017) ale „Punţilor de lumină”, Tărgu Mureş
- Distincţii: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale Mureş, Rotary Club Turda 2006, Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş, Centrul de Creaţie şi Cercetare "Icoana” din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, Muzeul Judeţean Mureş, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba-Iulia, Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba-Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba-Iulia, diplomă de fidelitate Fundaţia "Înălţarea”, etc.
Cea mai premiata (valoroasa) lucrare:
-Nuduri - din ciclul pictura modernă
-Revigorarea formei bizantine-interpretari religioase
-prapurii
Iar daca aş povesti despre o lucrare ce a fost valorificată şi a avut un mare impact din punct de vedere artistic, aş vorbi despre „Iisus Hristos heruvim”, o lucrare de 1,2m x 1,2 m şi a fost valorificata la un pret foarte bun. În prezent această lucrare se afla în Germania.
Tehnici folosite:
tehnici tradiţionale vechi, pictură în ulei, acril, tempera, tempera cu emulsie de ou ulei, tehnici mixte şi structuri, baiţuri-foiţă, uleiuri.
Proiecte neconventionale:
Nu ştiu cum să despart convenţionalul de neconvenţional, arta este în sinea ei neconvenţională. Dacă ne uităm în istorie vom remarca faptul că fiecare curent artistic a venit ca o revoltă sau ca o replică la actuala formalitate şi că toate conceptele artistice sunt de fapt ieşirea dintr-un tipar sau altul. Deci, cred că, toate proiectele ce nu au o exemplificare cunoscută sau comună, sunt neconvenţionale.
Aş putea vorbi de o uliţă a copilariei, două ziduri de beton de 100 metri, pe o uliţă din Topliţa, pictată într-un frumos şir de poveste a copilăriei. Proiect ce a stârnit foarte mult interes şi unicitatea lui l-a făcut să fie o poveste de suflet pentru mine, pentru copiii ce i-am avut sub îndrumare şi, în mod special, comunităţii din Călimănel, Topliţa. Apoi, nebunia proiectului „Performance”- un concept care îmbină armonios muzica, dansul, teatrul şi artele plastice prin spontaneitatea creaţiei de moment.
Cred că orice poveste frumoasă care vine într-un pachet ce implică noi forme de manifestare se află pe acest concept al neconvenţionalităţii.
Proiecte de viitor:
Ce aş putea spune despre proiectele de viitor? Nimic mai mult, decât că, îmi doresc ca în fiecare zi a vieţii mele să cresc o mică biografie sufletească şi ca toate clipele să se fructifice în creaţie. Clar că orizontul meu este unul de implicare în societate şi de a dărui din preaplinul meu pentru a putea schiumba lumea şi a aduce satisfacţie celor din jur.
Din punct de vedere artistic îmi doresc la cât mai multe expoziţii personale cu tematici şi concepte inedite iar din punct de vedere profesional să găsesc sursa de încredere şi de loialitate în dezvoltarea unor concepte reale în dezvoltarea culturală la nivel naţional. Adică îmi doresc o susţinere concretă în dezvoltarea tuturor ramurilor artistice/culturale în aşa fel încât omul de cultură să nu mai fie nevoit să îşi sacrifice viaţa pentru respect şi recunoaştere şi să fie preţuit în splendoarea valorii lui, dândui-se posibilitatea să se manifeste în toată bogăţia artistică. Cultura trebuie susţinută şi investit în ea pentru a dezvolta generaţii responsabile şi demne de o civilizaţie şi o societate de bună calitate.
Galerie foto
Icoane pe lemn 0 imagini
Această galerie nu conține imagini.
Prapuri 20 imagini
Marcel Naste 20 imagini
Eu si toata splendoarea nimicului meu de a FI.....poate ca sunt , poate ca as putea sa fiu, dar cred ca as putea sa ma regasesc in ceea ce sunt...
Marcel Naste 13 imagini
Interferente de imagini si clisee pline de spontaneitate.
Marcel Naste 20 imagini
Incursiuni prin lumea frumoasa a artelor frumoase, ...mici clisee ale imaginilor de suflet pentru sufletele ce stiu sa primeasca...
/
Informații de contact
Trimite un mesaj
Locație pe hartă
Harta va fi disponibilă în curând
Coordonate: 0,0, 0,0