DEAK HAMOR SRL

DEAK HAMOR SRL
DEAK HAMOR SRL
ADRESĂ Kossuth Lajos, nr. 1B , Baraolt

Despre noi

Compania Deák Hámor SRL cu sediul în Baraolt vă așteaptă cu produse de import de calitate și cele mai bune prețuri din regiune pentru stimați clienți. Nu ezitați să ne contactați, colegii noștri sunt la dispoziție pentru a deveni parteneri cât mai curând. 

Compania noastră a intrat în lumea afacerilor în 1992, inițial ca un mic magazin sătesc din Filia. După ce ne-am depășit ambițiile inițiale,un an mai târziu, ne-am îndreptat către comerțul cu amănuntul dezvoltându-ne activitățile și în domeniul auto și transport. În 1998-2000, ne-am extins spațiul cu un loc nou construit, cu birouri și posibilitate de parcare pentru mașinile noastre.

La începutul anilor 2000, după mai multe încercări, am reușit să demarăm activitatea de import din Ungaria și Polonia. Acest segment funcționează și se dezvoltă continuu până în prezent.

Activitățile noastre curente includ trei magazine de tip self-service, un depozit en-gros, precum și operarea unei spălătorii auto Ehrle self-service. Compania noastră are 28 de angajați, iar principalul nostru obiectiv este crearea unui centru comercial și extinderea în domeniul vânzării de hrană pentru animale importată și de calitate.

Proprietarul nostru, Deák István, a crezut întotdeauna că Deák Hamor Kft. este capabil să aibă o cotă de piață în comerțul cu ridicata din Ungaria și Polonia, și să găsească noi oportunități de extindere pentru a aduce alimente și produse de calitate pentru clienții noștri.

Produse

Golden cat 415 g Peste – 24buc/bax

Golden cat 415 g Peste – 24buc/bax

Cereți ofertă

Golden cat 415 g Pui – 24buc/bax

Golden cat 415 g Pui – 24buc/bax

Cereți ofertă

Golden cat 415 g Ficat – 24buc/bax

Golden cat 415 g Ficat – 24buc/bax

Cereți ofertă

Golden cat 415 g Salbatic – 24buc/ba

Golden cat 415 g Salbatic – 24buc/ba

Cereți ofertă

Golden cat 415 g Vita – 24buc/bax

Golden cat 415 g Vita – 24buc/bax

Cereți ofertă

Salam 1kg Carnati 15buc/bax

Salam 1kg Carnati 15buc/bax

Cereți ofertă

Salam 1kg Vita 15buc/bax

Salam 1kg Vita 15buc/bax

Cereți ofertă

Salam 1kg Sunca 15buc/bax

Salam 1kg Sunca 15buc/bax

Cereți ofertă

Salam 1kg Pui 15buc/bax

Salam 1kg Pui 15buc/bax

Cereți ofertă

Buddy 10kg Vită

Buddy 10kg Vită

Cereți ofertă

Golden dog 415 g Pui – 24buc/bax

Golden dog 415 g Pui – 24buc/bax

Cereți ofertă

Golden dog 415 g Sălbatic – 24buc/bax

Golden dog 415 g Sălbatic – 24buc/bax

Cereți ofertă

Golden dog 415 g Ficat – 24buc/bax

Golden dog 415 g Ficat – 24buc/bax

Cereți ofertă

Buddy 10kg Pui

Buddy 10kg Pui

Cereți ofertă

Golden dog 415 g Vită – 24buc/bax

Golden dog 415 g Vită – 24buc/bax

Cereți ofertă

Golden dog 1240 g Ficat – 12buc/bax

Golden dog 1240 g Ficat – 12buc/bax

Cereți ofertă

Golden dog 1240 g Sălbatic – 12buc/bax

Golden dog 1240 g Sălbatic – 12buc/bax

Cereți ofertă

Golden dog 1240 g Pui – 12buc/bax

Golden dog 1240 g Pui – 12buc/bax

Cereți ofertă

Golden Dog 3kg – Pui

Golden Dog 3kg – Pui

Cereți ofertă

Golden Dog 10kg – Pui

Golden Dog 10kg – Pui

Cereți ofertă

Golden Dog 3kg – Vită

Golden Dog 3kg – Vită

Cereți ofertă

Golden dog 1240 g Vită – 12buc/bax

Golden dog 1240 g Vită – 12buc/bax

Cereți ofertă

Golden dog 10kg – Vită

Golden dog 10kg – Vită

Cereți ofertă

Hartie igienica 8 buc Zewa 7buc/bax

Hartie igienica 8 buc Zewa 7buc/bax

Cereți ofertă

Hartie igienica 4 buc Zewa 14buc/bax

Hartie igienica 4 buc Zewa 14buc/bax

Cereți ofertă

Bref 3x50g

Bref 3x50g

Cereți ofertă

Servetele umede 42buc 8buc/bax

Servetele umede 42buc 8buc/bax

Cereți ofertă

Servetele umede 56buc 10buc/bax

Servetele umede 56buc 10buc/bax

Cereți ofertă

Prosop de bucatarie Zewa jumbo 6buc/bax

Prosop de bucatarie Zewa jumbo 6buc/bax

Cereți ofertă

Bref 50g

Bref 50g

Cereți ofertă

Servetele umeda pentru curatare bai

Servetele umeda pentru curatare bai

Cereți ofertă

Servetele umeda pentru curatare masina

Servetele umeda pentru curatare masina

Cereți ofertă

Ariel pods 62buc color

Ariel pods 62buc color

Cereți ofertă

Spumant Törley 0,75L Charmant Roze – Dulce

Spumant Törley 0,75L Charmant Roze – Dulce

Cereți ofertă

Spumant Törley 0,75L Charmant – Dulce

Spumant Törley 0,75L Charmant – Dulce

Cereți ofertă

Spumant Excellence Törley 0,75L Pinot Noir – Sec

Spumant Excellence Törley 0,75L Pinot Noir – Sec

Cereți ofertă

Spumant Excellence Törley 0,75L Muscat – Dulce  25,00 Lei

Spumant Excellence Törley 0,75L Muscat – Dulce 25,00 Lei

Cereți ofertă

Spumant Törley 0,75L Talisman – Sec

Spumant Törley 0,75L Talisman – Sec

Cereți ofertă

Spumant Törley 0,75L Charmant – Dulce

Spumant Törley 0,75L Charmant – Dulce

Cereți ofertă

Vin Ostoros 3L Irsai Olivér

Vin Ostoros 3L Irsai Olivér

Cereți ofertă

Vin Ostoros 3L Egri cuve

Vin Ostoros 3L Egri cuve

Cereți ofertă

Vin Ostoros 0,7l Olaszrizling – Sec

Vin Ostoros 0,7l Olaszrizling – Sec

Cereți ofertă

Vin Ostoros 0,7l Egri Bikavér Prémium – Sec

Vin Ostoros 0,7l Egri Bikavér Prémium – Sec

Cereți ofertă

Vin Ostoros 0,7l Merlot – Dulce

Vin Ostoros 0,7l Merlot – Dulce

Cereți ofertă

Vin Ostoros 0,7l Irsai Olivér – Sec

Vin Ostoros 0,7l Irsai Olivér – Sec

Cereți ofertă

Vin Ostoros 0,7l Királyleányka – demidulce

Vin Ostoros 0,7l Királyleányka – demidulce

Cereți ofertă

Vin Ostoros 0,7l Debrői Hárs – demidulce

Vin Ostoros 0,7l Debrői Hárs – demidulce

Cereți ofertă

Vin Ostoros 0,7l Muskotály – Demidulce

Vin Ostoros 0,7l Muskotály – Demidulce

Cereți ofertă

Vin Ostoros 0,7l Kékfrankos – Demidulce

Vin Ostoros 0,7l Kékfrankos – Demidulce

Cereți ofertă

Vin Boldog Névnapot 6buc/bax

Vin Boldog Névnapot 6buc/bax

Cereți ofertă

Vin Boldog Névnapot Kékfrankos Rosé – Sec

Vin Boldog Névnapot Kékfrankos Rosé – Sec

Cereți ofertă

Vin Boldog Születésnapot Rajnai Rizling – Sec

Vin Boldog Születésnapot Rajnai Rizling – Sec

Cereți ofertă

Vin Boldog Névnapot Rajnai Rizling – Sec

Vin Boldog Névnapot Rajnai Rizling – Sec

Cereți ofertă

Vin Boldog Születésnapot Egri Bikavér – Sec

Vin Boldog Születésnapot Egri Bikavér – Sec

Cereți ofertă

Biborteni 2L tropical 6buc/bax

Biborteni 2L tropical 6buc/bax

Cereți ofertă

Biborteni 2L soc si lamaie 6buc/bax

Biborteni 2L soc si lamaie 6buc/bax

Cereți ofertă

Apa Biborteni 2L 6buc/bax

Apa Biborteni 2L 6buc/bax

Cereți ofertă

Hell energy drink 0,25ml-24buc/bax

Hell energy drink 0,25ml-24buc/bax

Cereți ofertă

Apa Biborteni 0,5L 12buc/bax

Apa Biborteni 0,5L 12buc/bax

Cereți ofertă

Xixo racoritoare 250ml-24buc/bax

Xixo racoritoare 250ml-24buc/bax

Cereți ofertă

Pepsi 2,5 l 8buc/bax

Pepsi 2,5 l 8buc/bax

Cereți ofertă

Pepsi 1 l • 15 buc/bax

Pepsi 1 l • 15 buc/bax

Cereți ofertă

Pepsi 0,33 l 24buc/bax

Pepsi 0,33 l 24buc/bax

Cereți ofertă

Coca Cola 0,33 l 24buc/bax

Coca Cola 0,33 l 24buc/bax

Cereți ofertă

Pate Bucegi  120g – 60buc/bax

Pate Bucegi 120g – 60buc/bax

Cereți ofertă

Dawtona Sos Sp. Milanoi 360g-6buc/bax

Dawtona Sos Sp. Milanoi 360g-6buc/bax

Cereți ofertă

Gyermelyi cernacska 250g- 18buc/bax

Gyermelyi cernacska 250g- 18buc/bax

Cereți ofertă

Dawtona Sos Sp. Bolognai 360g-6buc/bax

Dawtona Sos Sp. Bolognai 360g-6buc/bax

Cereți ofertă

Sare neiodat 25kg

Sare neiodat 25kg

Cereți ofertă

Malai Agri-corn 500g 20buc/bax

Malai Agri-corn 500g 20buc/bax

Cereți ofertă

Ulei 1L Sora soarelui 6buc/bax

Ulei 1L Sora soarelui 6buc/bax

Cereți ofertă

Zahar Margaritar 1kg- 10buc/bax

Zahar Margaritar 1kg- 10buc/bax

Cereți ofertă

Faina Pambac 1kg 10buc/bax

Faina Pambac 1kg 10buc/bax

Cereți ofertă

Faina Gyermelyi 1kg 10buc/bax

Faina Gyermelyi 1kg 10buc/bax

Cereți ofertă

Ulei 1L Argus  6buc/bax

Ulei 1L Argus 6buc/bax

Cereți ofertă

Croissant Dolce Vita 50g • 40 buc/bax • cacao si vanilie

Croissant Dolce Vita 50g • 40 buc/bax • cacao si vanilie

Cereți ofertă

Zahar pudra Koronas 0,5 kg

Zahar pudra Koronas 0,5 kg

Cereți ofertă

Bomboane de pom 300 gr

Bomboane de pom 300 gr

Cereți ofertă

Croissant Dolce Vita 50g • 40 buc/bax • capsun

Croissant Dolce Vita 50g • 40 buc/bax • capsun

Cereți ofertă

Ciocolata Milka 100 gr

Ciocolata Milka 100 gr

Cereți ofertă

Ciocolata Milka 300 gr

Ciocolata Milka 300 gr

Cereți ofertă

Coffeeta 400 gr

Coffeeta 400 gr

Cereți ofertă

Coffeeta 200 gr

Coffeeta 200 gr

Cereți ofertă

Dallmayr classic 500 gr

Dallmayr classic 500 gr

Cereți ofertă

Eduscho Dupla 250 gr

Eduscho Dupla 250 gr

Cereți ofertă

Tchibo Family 250 gr

Tchibo Family 250 gr

Cereți ofertă

Dallmayr prodomo 500 gr

Dallmayr prodomo 500 gr

Cereți ofertă

Jacobs Kronung 500 gr

Jacobs Kronung 500 gr

Cereți ofertă

Cafea Fortuna 500 gr

Cafea Fortuna 500 gr

Cereți ofertă

Cafea Amaroy 500 gr

Cafea Amaroy 500 gr

Cereți ofertă

Cafea Jacobs 3in1 24buc/bax

Cafea Jacobs 3in1 24buc/bax

Cereți ofertă

Cafea Mokate 3in1 Classic 24buc/bax

Cafea Mokate 3in1 Classic 24buc/bax

Cereți ofertă

Cafea Mokate 3in1 Irish 24buc/bax

Cafea Mokate 3in1 Irish 24buc/bax

Cereți ofertă

Galerie foto

Magazinele noastre 13 imagini

Str. Kossuth Lajos nr. 1b, - depozit Str. Kossuth Lajos 149, Baraolt Str. Kossuth Lajos 54, Baraolt Bardoc, nr. 262

Lerakat1-1.jpeg
Lerakat2.jpeg
Lerakat3.jpeg
Deak-Hamor-Bardoc-11.jpg
Deak-Hamor-Bardoc-2.jpg
Bardoc-DeakHamor.jpeg
Deak-Hamor-54.jpeg
Deak-Hamor-Barot-149-12.jpg
Deak-Hamor-Barot-149-13.jpg
Deak-Hamor-Barot-149-2.jpg
Deak-Hamor-Barot-149-4.jpg
Deak-Hamor-Barot-149-6.jpg
DeakHamor-149.jpeg

/

Informații de contact

Adresă

Kossuth Lajos, nr. 1B

Baraolt, Covasna

Cod poștal: 525100

Romania

Telefon

Fax

0267-377000, 0727-740266

Trimite un mesaj

Formularul de contact va fi funcțional în curând.