Consiliul Judetean Vrancea

„Vrancea, ţara minunilor naturale, ţara poveştilor bătrâneşti, ţara cântecului strămoşesc şi a poeziei neîntrecute de niciun ţinut românesc, este partea cea mai frumoasă a depresiunii carpatice” (V.P. Arbore)

Județul Vrancea se află la 180 km de capitala ţării şi de Aeroportul Internaţional „Henri Coandă ”. Reşedinţa judeţului este municipiul Focşani. Judeţul Vrancea cuprinde două municipii (Focşani şi Adjud), trei oraşe (Mărăşeşti, Panciu şi Odobeşti) şi 68 de comune.  Suprafaţa județului Vrancea este de 4.863 kmp.
Principala cale rutieră de acces către municipiul Focşani este drumul european expres E85 Bucureşti – Suceava, care tranzitează judeţul. Vrancea este traversată şi de tronsonul principal de cale ferată care uneşte două dintre regiunile României, Moldova şi Muntenia.
Vrancea, Ţara Viei şi a Vinului, este situată la exteriorul Carpaţilor de Curbură, la intersecţia celor trei regiuni istorice: Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Veritabil punct de legătură între cele trei provincii, din Vrancea se poate ajunge cu uşurinţă în porturile dunărene de la Galaţi (90 km) şi Brăila (100 km), sau la Marea Neagră (Constanţa – 280 km ) şi Delta Dunării (Tulcea – 215 km). Vrancea asigură prin reţeaua rutieră cea mai rapidă cale de acces spre Transilvania (Braşov – aproximativ 220 km), sau spre Republica Moldova (Chişinău – aproximativ 280 km, prin punctul vamal Albiţa-Huşi).
Județul Vrancea se învecinează la N-E cu județul Vaslui, la Est cu judeţul Galaţi, la S-E cu judeţul Brăila, la Sud cu judeţul Buzău, în Vest cu judeţul Covasna şi în Nord cu judeţul Bacău.

Scurt istoric

Judeţul Vrancea este atestat documentar pentru prima dată într-o scrisoare în limba latină din 2 iulie 1431 (document descoperit de istoricul Constantin C. Giurescu), în care voievodul Transilvaniei, Ladislau Apor, anunţă pe judele Braşovului că Alexandru cel Bun a concentrat trupe spre Putna – versus Puttnam. Voievodul Apor a aflat ştirea de la câţiva locuitori din Transilvania ce „au ieşit pe drumul Vrancei” („per viam Varancha”).

Istoricii şi cercetătorii sunt de părere că acest cuvânt face parte din patrimoniul lexical traco-dac, VRAN însemnând pădure/munte. Poate acest lucru explică de ce în scrierile timpului, Vrancea mai era numită şi „Pământul cu păduri bogate” sau „Pământul Negru”.

Vrancea poate fi considerată leagănul celui mai expresiv poem al etnogenezei româneşti, ”Miorița”. Una dintre cele câteva sute de variante ale baladei „Mioriţa”, regăsite în creaţia populară vrânceană, a fost culeasă pentru întâia oară de Alecu Russo la Soveja, în 1846, trimisă lui Vasile Alecsandri şi publicată în culegerea acestuia, „Poezii populare”.      

Vrancea este un pământ cu o istorie bogată. Actualul judeţ Vrancea cuprinde, în proporţie de două treimi, fostul Ţinut Putna (mai târziu judeţ), având ca nucleu de constituire Ţara Vrancei, la care s-a adăugat, în 1968, o parte din fostul judeţ Râmnicu-Sărat. Vrancea istorică, localizată în partea de nord-vest a judeţului, a existat ca stat ţărănesc autonom, stăpânind în comun un singur trup de moşie, înainte de întemeierea Ţării Româneşti şi a Moldovei. Ţinutul Putnei a intrat oficial în hotarele Moldovei, cu autonomia amintită, la 10 martie 1482, când Ştefan cel Mare a stabilit graniţa cu Ţara Românească pe râul Milcov, adăugându-i-se ulterior, trei regiuni: Vrancea istorică, regiunea de răsărit (Olteni) şi Ţinutul Adjudului.

La 24 aprilie 1574, la Jilişte, lângă Focşani, Ion Vodă cel Cumplit (1572 – 1574) a obţinut o victorie strălucită împotriva oştilor turceşti. Istoria consemnează în aceste locuri şi alte evenimente memorabile: trecerea prin Ţinutul Putnei şi prin Focşani a lui Mihai Viteazul în 1600, în drumul său victorios pentru realizarea visului unirii într-un singur stat a Ţării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei.

Între anii 1714 şi 1734, vrâncenii au luptat împotriva cotropirii de către maghiari a unor munţi dăruiţi lor de către marele Voievod, iar în primele două decenii ale secolului XIX au luptat pentru ieşirea din „boieresc”, Vrancea fiind făcută danie vistiernicului Iordache Russet Roznovanu de către domnitorul Constantin Ipsilanti. Între evenimentele de seamă petrecute pe teritoriul judeţului Vrancea menţionăm şi luptele de la Mărtineşti şi Focşani din timpul războiului ruso-turc din 1789.

După înlăturarea monopolului turcesc asupra comerţului exterior al Ţării Româneşti şi activarea portului Galaţi, spre care se îndreptau produsele agricole şi manufacturiere din zonă, regiunea cunoaşte o revigorare economică.

În perioada contemporană, Focşanii au fost simbolul libertăţii şi demnităţii româneşti, al Unirii dintre Moldova şi Ţara Românească de la 24 Ianuarie 1859, prin care s-au pus bazele statului modern român. Focşanii au fost centrul primelor instituţii ale noului stat unificat român: Comisia Centrală şi Curtea de Apel. Un alt reper istoric este Casa memorială Ion Roată, ţăran ales membru al Divanului ad-hoc, care a fost direct implicat în Unirea Principatelor Române.

Remarcabilă este şi unitatea de voinţă şi acţiune a tuturor vrâncenilor din Războiul de Independenţă din anii 1877 – 1878.

Primul Război Mondial e consemnat în istoria Vrancei cu litere de aur. Aici se desfăşoară, din Zboina Neagră şi până în Valea Siretului, la Doaga, Muncelu, Cireşoaia, Străoane, Panciu, Străjescu, luptele eroice din vara anului 1917, care au culminat cu marea bătălie de la Mărăşeşti. În timpul Primului Război Mondial, în iulie-august 1917, Europa a repurtat primele victorii asupra Germaniei pe câmpurile de luptă de la Mărăşti şi Mărăşeşti, aici, în Vrancea. Aceste victorii au dus la desăvârşirea statului naţional unitar român la 1 Decembrie 1918.

Vrancea este locul cu cele mai importante memoriale şi mausolee ridicate în onoarea jertfei eroilor Primului Război Mondial: Mărăşti, Mărăşeşti, Soveja şi Focşani. Ca semn de recunoaştere a sacrificiilor făcute de oraşul Mărăşeşti, în august 1917, guvernul francez i-a acordat, doi ani mai tarziu, Crucea de Război a Franţei.

După Marea Unire, odată cu efervescenţa vieţii culturale româneşti, determinată de noul stadiu de dezvoltare socio-economică în care păşise România Mare, Vrancea, prin oamenii săi de cultură şi ştiinţă afirmaţi pe plan naţional şi european, prin instituţiile sale de învăţământ şi de artă, s-a remarcat ca unul dintre centrele importante ale spiritualităţii româneşti.

Urmând cursul firesc al progresului societăţii omeneşti din ultima jumătate a secolului al XX-lea, prin dezvoltarea economică, prin extinderea urbanizării în principalele sale localităţi, prin dimensiunea şi varietatea fenomenului cultural, judeţul Vrancea a căpătat trăsăturile unui spaţiu românesc modern, în care noul şi vechiul, prezentul şi trecutul formează un tot armonios şi expresiv.