Filtru căutare: Buzau
STOICA SC ION PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ
Adresa
Str. Nicu Constaninescu, Nr. 105
Despre STOICA SC ION PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ
Asigurarea securității personalului, clienților, bunurilor și valorilor deținute sau administrate de o entitate publică sau privată reprezintă un obiectiv specific al conducerii acesteia. Acest obiectiv este atât necesar, cât și impus prin legislația specifică, repectiv prin art. 2 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare:
“Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unităţi, sunt obligate să asigure paza acestora”.
Prevederile Legii nr. 333/2003 și ale Normelor metodologice de aplicare aprobate prin HG 301/2012, stabilesc ca principale modalități de asigurare a securității unui obiectiv: paza umană, monitorizarea și intervenția, mijloacele mecano-fizice de protecţie și sistemele de alarmare, completate cu măsuri procedurale. Aceste soluții se folosesc de regulă combinat, în funcție de specificul activității și riscurile la care este supus obiectivul.
Modalitățile concrete, din punct de vedere legal, de tratare a riscurilor la securitatea fizică, se pot adopta numai în urma unei analize de risc la securitatea fizică efectuată de un expert abilitat, evaluator de risc la securitatea fizică – vezi art. 2/ HG 301/2012. Experții evaluatori de risc la securitatea fizică sunt abilitați de Direcția de Ordine Publică din I.G.P.R. prin înscrierea în Registrul Național al Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică.
În urma efectuării analizei de risc sunt întocmite și predate beneficiarului, Raportul de evaluare și tratare a riscurilor la securitatea fizică în care se propun una sau mai multe opțiuni de tratare a riscurilor, în vederea încadrării în domeniul acceptabil al riscului de securitate fizică și Grila specifică obiectivului – conform Instrucțiunii MAI nr. 9/2013.
Cabinetul de evaluator de risc la securitatea fizică Stoica Ion prestează serviciile specifice evaluării de risc la securitatea fizică cu profesionalism și competență.
Cu peste 20 de ani de colaborare cu instituțiile publice: UAT, instituții de învățământ, cât și cu operatorii economici și 15 ani de activitate în domeniul controlului, evaluării și implementării măsurilor de securitate fizică a obiectivelor, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică, înscris la poziția 2526 în R.N.E.R.S.F.R., expertul evaluator asigură consilierea în domeniul securității fizice, comunicarea permanentă cu beneficiarul pe timpul activității, identifică și propune măsuri obiective de tratare a riscului în vederea optimizării costurilor de securitate.
Calitatea de membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România atestă respectarea standardelor de calitate și al Codului Etic al asociației.
Lasă-ți riscul pe mâini bune!