Cutia Bebelușului: Un proiect de sprijin pentru mame, implementat în 10 județe din România de Asociația SAMAS și Fundația OMV Petrom

Cutia Bebelușului: Un proiect de sprijin pentru mame, implementat în 10 județe din România de Asociația SAMAS și Fundația OMV Petrom
În România, la fiecare 10 ore moare un copil cu vârsta de sub un an, iar aproape o jumătate de milion de copii sub 6 ani trăiesc în sărăcie.

În România, la fiecare 10 ore moare un copil cu vârsta de sub un an, iar aproape o jumătate de milion de copii sub 6 ani trăiesc în sărăcie. Politicile de sprijinire a natalității reprezintă o prioritate, în condițiile în care anul trecut în România s-au născut cei mai puțini copii din 1990 încoace, iar sporul natural înregistrat în primul semestru din 2023 a fost cel mai scăzut din ultimii 145 de ani.

Însă stimularea natalității nu este responsabilitatea exclusivă a autorităților centrale. Administrațiile locale pot face foarte multe, inclusiv prin parteneriate cu ONG-uri, pentru ca în anii ce vin, comunitățile locale să le ofere familiilor un mediu primitor și propice pentru a-și crește copiii.

De îndată ce mama și copilul ies de pe poarta maternității, administrația locală își poate asuma rolul de susținător al familiei. Unul dintre modurile de a o face este implicarea asistenților medicali comunitari în proiecte de susținere a mamelor și/sau a tinerelor familii. Un astfel de exemplu este proiectul Cutia Bebelușului, implementat în 10 județe din România de Asociația SAMAS, cu finanțare oferită de Fundația OMV Petrom.

 

My image

 

Programe precum Cutia Bebelușului sunt unul dintre cele mai eficiente instrumente de reducere a mortalității infantile și de asigurare a unei stări de sănătate adecvate atât pentru mame, cât și pentru nou-născuți. În prezent, în lume există circa 90 de astfel de programe, modelate după exemplul celui din Finlanda (lansat în 1938) și administrate fie de autorități publice centrale sau locale, fie de organizații neguvernamentale.

Cutia Bebelușului este exact ceea ce spune numele: o cutie de carton, care poate fi folosită ca un loc sigur de dormit pentru bebeluși, oferită mamelor din program la naștere și care conține peste 60 de produse de primă necesitate pentru copil și mamă – scutece, hăinuțe, salteluță, termometru, forfecuță de unghii, cremă anti-iritații etc. Toate programele de acest tip includ, de asemenea, și o componentă de servicii-suport – în principiu cursuri ori sesiuni de instruire cu tinerele mame (uneori și tații) pe teme de alimentație a sugarului, prim-ajutor pentru nou-născuți, puericultură, unde și cum pot găsi familiile servicii medicale pentru nou-născuți și sugari ș.a.m.d.

My image

Administrațiile locale pot avea un rol esențial în sprijinirea politicilor de susținere a natalității. „Se spune, pe bună dreptate, că este nevoie de un sat pentru a crește un copil”, afirmă Sînziana Ioniță-Ciurez, director executiv al Asociației SAMAS. „Proiectul «Cutia Bebelușului» aduce un sprijin esențial pentru profesioniștii de la nivel local, respectiv asistenții medicali comunitari angajați în primării sau în centrele comunitare integrate, atât prin formare medicală continuă pe teme de sănătatea mamei și copilului, cât și ca instrument de sprijin material și educațional pentru familii. Cu circa 5.300 de cutii oferite mamelor în cei doi ani de program cu finanțarea oferită de Fundația OMV Petrom, în parteneriat cu Asociația SAMAS, proiectul este un astfel de exemplu de colaborare de succes între administrații locale, organizații neguvernamentale și fundații corporative. Ceea ce dorim însă să subliniem este rolul absolut crucial pe care îl are, în calitate de partener, autoritatea publică locală prin infrastructura sa instituțională de asistenți medicali comunitari, care identifică și lucrează direct cu mamele beneficiare. Cutiile cu produse, cursurile pentru mame, formatorii sunt resurse care nu pot ajunge la mamele beneficiare decât prin rețeaua de asistenți medicali comunitari, cu sprijinul și prin bunăvoința administrației locale. Administrațiile locale care au înțeles cât este de important ca toți bebelușii să aibă un start bun în viață sunt cele care au o viziune pe termen lung pentru viitorul comunității și care mizează pe cel mai important lucru dintre toate: capitalul uman.”

My image

Ce face un asistent medical comunitar

Un asistent medical comunitar identifică gospodăriile cu persoanele vulnerabile și/sau cu risc medicosocial din cadrul comunității, cu prioritate copiii, gravidele, lăuzele și femeile de vârstă fertilă. De asemenea, acesta furnizează servicii de sănătate preventive și de promovare a comportamentelor favorabile sănătății copiilor, gravidelor și lăuzelor, cu precădere celor provenind din familii sau grupuri vulnerabile.

Află mai multe despre programul derulat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom pe cutiabebelusului.ro.


Articol publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția XIII, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici: https://www.ghidulprimariilor.ro/_revista-13/
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://ghidulprimariilor.ro/ro/orders/revista

Distribuie: