Ce proiecte derulează Pipelife în sectoarele publice esențiale

Ce proiecte derulează Pipelife în sectoarele publice esențiale

 

Pipelife România, subsidiara locală a grupului Pipelife - lider global în producția de sisteme de țevi din material plastic, cu prezență în 24 de țări, are un portofoliu solid de proiecte derulate în sectoarele publice esențiale, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii de apă, gaz și canalizare, infrastructura drumurilor, aeroporturilor și irigațiilor, precum și soluții pentru eficiența energetică. Această diversificare a activității arată adaptabilitatea companiei la nevoile diferite ale proiectelor și pieței.

 

Interviu cu Vlad Balint, In-house Product Manager Pipelife România

 

În ce sectoare publice cheie derulați proiecte și cum vă diferențiați pe piață?

Pipelife România derulează proiecte în următoarele sectoare publice:
• Dezvoltarea infrastructurii de apă, gaz și canalizare;
• Dezvoltarea infrastructurii de drumuri;
• Dezvoltarea infrastructurii pentru aeroporturi;
• Dezvoltarea infrastructurii pentru irigații.

Pipelife România este formată dintr-o echipă bine sudată de profesioniști, cu peste 15 ani de experiență în domeniu. Echipa Pipelife oferă suport tehnic clienților pe toată perioada derulării proiectului, de la faza de concept, până la faza de execuție, inclusiv pe perioada de viață a construcției. De asemenea, echipa Pipelife oferă asistență gratuită pentru alegerea soluției optime și oferă servicii de predimensionare pentru produsele sale.

 

Ce proiecte recente, de referință ați derulat cu administrațiile publice sau cu beneficiari privați?

În prezent, Pipelife România este furnizor pentru următoarele proiecte:
•    Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Argeș;
•    Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Județul Tulcea;
•    Drum Expres Craiova - Pitești, Tronson 3; 
•    Drum Expres Craiova - Pitești, Tronson 4;
•    Autostrada Transilvania, lot Nădășelu - Zimbor;
•    Drum legătură Centura Oradea (Girația Calea Sântandrei) - Autostrada A3 (Biharia);
•    Modernizare Transport Electric Soșeaua Baldovinești din Județul Galați;
•   Aeroportul „Delta Dunării" Tulcea, „Modernizare și extindere terminal pasageri; Modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare și a căii de rulare Alfa; Construire platformă dedicată activităților de degivrare / antigivrare aeronave”;
•    Extindere Centru Logistic CLJ104c;
•    Ansamblu Rezidențial Amber Forest, Tunari, Județul Ilfov.

 

My image

 

Care sunt provocările pe care le întâmpinați în derularea proiectelor care vizează rețelele edilitare?

Deoarece produsele oferite de Pipelife nu necesită o instruire specială a personalului din șantier, ele montându-se într-un mod similar cu produsele clasice sau mai ușor, nu întâmpinăm provocări deosebite pe perioada execuției, dacă se respectă specificațiile din proiect și cele ale producătorului. Credem că marile provocări apar în etapele premergătoare execuției, având în vedere faptul că în foarte multe proiecte întâlnim situații precum: bugete subestimate pentru proiectare și/sau execuție, criteriul de atribuire al execuției este prețul cel mai scăzut, concurența incorectă între furnizorii de materiale.
Astfel, marea provocare este să demonstrăm părților implicate în proiect faptul că soluțiile oferite de Pipelife garantează un excelent raport calitate-preț și asigură o durată de viață de minim 50 de ani.

 

My image

 

Ce soluții smart oferă Pipelife pentru optimizarea consumului de energie?

Pipelife oferă soluții pentru încălzirea și răcirea prin suprafețe, sisteme de canalizare interioară fonoabsorbante și sisteme de preluare a apelor meteorice prin vacuum. Începând de la consultanță pentru alegerea soluției optime în funcție de nevoile clientului și continuând cu proiectarea/dimensionarea sistemului, asistență pe toată durata proiectului, Pipelife oferă soluții, nu doar produse. Pompele de căldură funcționează în parametri optimi împreună cu sistemele Pipelife de încălzire și răcire prin pardoseală, pereți sau tavan. Toate aceste soluții coroborate cu o automatizare smart duc la reducerea costurilor cu energia și creează un mediu propice desfășurării activităților de zi cu zi.
Sistemul Pipelife de canalizare interioară fonoabsorbant este destinat canalizărilor interioare ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, proiectat în concordanță cu cerințele actuale în ceea ce privește calitatea, izolarea fonică, ușurința instalării și durata de viață. Preluarea apelor meteorice de pe acoperișuri cu ajutorul sistemului prin vacuum și stocarea lor într-un bazin de retenție este soluția ideală pentru protejarea valorilor și refolosirea apei pentru irigat zonele verzi, spălarea parcărilor sau a mașinilor, apă pentru toalete, pentru rezerva de urgență.

 


Articolul a fost publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția X, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici: https://www.ghidulprimariilor.ro/_revista-10/
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://ghidulprimariilor.ro/ro/orders/revista

Distribuie: